Cartierele Turzii

Turda este împărțită în mai multe cartiere, iar cele mai cunoscute sunt: Turda Veche (centrul vechi), Turda Nouă, Poiana, Oprișani (alcătuită din microraioanele Micro I, II, III și IV), Poștarât, Hărcana, Sfântu Ion și Petrilaca.

În cartierul Oprișani, denumirea de „microraion” este atribuită zonelor de blocuri construite începând din anul 1968 și până în prezent. Alte zone din Turda au încă denumiri asociate unor persoane ce au locuit în zona respectivă (în Micro 1, în locația fostei pizzerii Alegria, adică „La Bocoș”) sau unor instituții cunoscute: La LMV (Liceul „Mihai Viteazu”), Lângă Spital, La Biserică, La Materna etc.

Turda Nouă (în germană Neu-Thorda, în maghiară Újtorda) a fost cândva un sat în județul Cluj, înglobat acum în municipiul Turda, ca un cartier al acestuia (de la strada Avram Iancu spre Cluj-Napoca).

Puțină istorie

Numele Thorda apare pentru prima dată într-un document din anul 1075 semnat de regele maghiar Geza I, prin care atribuie mănăstirii călugărilor benedictini din Garamvölgy (Garamszentbenedek) în Slovacia (Gran-Esztergom, azi în Ungaria) încasările vămii târgului, ale vămii de la podul peste Arieș și ale vămii ocnelor de sare, din locul denumit Aranyas-Aureus (Szentmiklós), situat lângă râul Arieș.

În Evul mediu timpuriu au existat cel puțin trei sate pe teritoriul actual al Turzii: Szentmiklós, Egyházfalva și Udvarnoktelek („Moșia Curteanului”).  Dar data cea mai veche și sigură referitoare la locuitorii cetății Turda (populi castrenses) este anul 1219. În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și austrieci, ca specialiști în extragerea sării. Documentele acestor familii, păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241.

În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa (Saxodonia). Sânmiclăuș (Szentmiklós), sat cu o mică cetate care apăra podul peste râul Arieș, localizat in partea de sud-est a orașului actual, a fost menționat deja în anii 1202-1203, într-un act de hotărnicie emis de regele maghiar Emeric (Imre). Mănăstirea din Satul Bisericii (Egyházfalva), construită în anul 1204 (pe locul unde azi e Banca Comercială Română, Piața 1 Decembrie 1918 nr.29), a aparținut inițial unui ordin de cavalerie al cruciaților teutoni ioaniți, amintit în documentele vremii sub numele de “Cruciferi Santi Regis” (1177), “Magister Domus Cruciferorum de Thorda” (1276) și “Mile preceptor Domus Cruciferorum de Torda” (1295).

Începând din anul 1331 cruciații de la această mănăstire sunt înlocuiți cu călugări paulini. În jurul anului 1250 au fost colonizate multe familii de secui în satele situate la sud și la vest de Turda, acordându-li-se o serie de avantaje economice și administrative (Scaunul Secuiesc al Arieșului). În 1279 se înființează Comitatul Turda (unul din cele 7 comitate ardelene). Nobili maghiari își construiesc case în tot orașul. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea Turda va primi și o însemnată funcție administrativă și politică, ca loc de întrunire a adunărilor obștești din Transilvania, numite și Congregatii Generale (din secolul al XVI-lea redenumite Diete).