Potaissa Music Nights

Azi are loc prima ediție a unui eveniment cultural care se va desfășura de la ora 20.00 în aer liber, în Centrul Pietonal Turda. Rezervarea locurilor pe scaune se face la Casa de Cultură Turda.

POTAISSA MUSIC NIGHTS este un proiect cultural care aduce în fața publicului turdean capodopere ale muzicii culte. Anul acesta va avea loc spectacolul de operă LA TRAVIATA, muzica – Giuseppe Verdi (1813-1901). Este o operă în trei acte, pe libretul scris de Francesco Maria Piave după romanul” DAMA CU CAMELII ” de Alexandre Dumas – fiul.

Spectacol este interpretat în limba italiană si supratitrat în limba română
Premiera absolută a operei verdiene a avut loc la cinci ani după lansarea volumului lui Dumas, pe 6 martie 1853, la Teatro di Fenice – Italia.
Atât opera lui Verdi, cât și romanul lui Alexandre Dumas, au traversat timpul prin povestea despre iubire și pasiune, ce poartă aura seducției, suferinței și sacrificiului.

Spectacolul, în regia lui Alfio Grasso, îi are în rolurile principale pe tenorul Andrea Bianchi (Italia), soprana Cristina Simionescu (Opera Națională Iași), baritonul Alfio Grasso (Italia), acompaniați de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet “Opera Vox”, aflați sub bagheta dirijorului Leonard Dumitriu.

Cine este cămătarul-interlop din Turda?

Cu toate majorările salariale, se pare că viața pe datorie este încă de actualitate în România, chiar și la Cluj – unul din motoarele economice ale țării, după București și Timișoara. Un bărbat din Turda a fost săltat în urmă cu două zile de către polițiști, iar magistrații Judecătoriei Turda au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Angel Baciu are 47 de ani și era cunoscut în cartierele Micro din oraș, scrie Ziar de Cluj, citând surse IPJ. În urmă cu cinci ani DIICOT destructura la Turda o rețea de cămătari care-i amenința inclusiv pe angajații bazei aeriene de la Luna. Iată mai jos comunicatul oficial:

La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul de Investigații Criminale au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 47 de ani, din Turda, bănuit de comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă.

De la locuința acestuia, au fost ridicate agende cu însemnări, bani, obiecte anume confecționate pentru lovire și un cartuș de pistol mitralieră, bunuri care consolidează probatoriul în cauză. Conform investigațiilor efectuate, în luna iunie 2017, cel în cauză ar fi împrumutat 600 de lei persoanei vătămate și i-ar fi aplicat o dobândă de 50% lunar. Persoana vătămată i-ar fi returnat, până în prezent, 5400 de lei.

De asemenea, în cursul lunii decembrie 2018, cel în cauză ar fi amenințat cu acte de violență aceeași persoană, pentru faptul că aceasta nu i-ar fi returnat banii împrumutați. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 40%.

Potrivit IPJ Cluj, la percheziția domiciliară s-au găsit mai multe sume de bani și muniție pentru mitraliere. Ancheta a început de la un denunț depus de o persoană șantajată de către Angel Baciu. Cămătarul avea o agendă în care își nota numele persoanelor pe care le împrumuta și dobânzile pe care le aplica acestora.

Potrivit anchetatorilor, Angel Baciu împrumuta persoane cu o situație financiară proastă și le aplica acestora dobânzi lunare de 50%, iar în momentul în care cei împrumutați încercau să își lichideze datoria, Baciu le adăuga sume suplimentare. Pentru ca să se asigure că primește banii de pe dobânzi, Angel își amenința „clienții” cu bătaia.

Unul dintre clienții acestuia, cel care a depus și plângerea penală împotriva lui Angel, le-a declarat anchetatorilor că a luat de la cămătar, în 2017, suma de 600 de lei. Până la arestarea cămătarului Anghel, persoana vătămată i-a dat acestuia peste 5000 de lei. Periodic, Angel îl contacta pentru a-i spune că mai are să îi returneze bani și că „o să aibă probleme” dacă nu o va face. Tot la domiciliul cămătarului din Turda, polițiștii au găsit mai multe obiecte confecționate pentru acte de violență.

Intransigență la Judecătoria Turda

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privind un bărbat din comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj.

La data de 17 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 45 de ani, din Ceanu Mare – Cluj, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Turda au emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Bărbatul a fost condus şi predat Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei. Nu este pentru prima dată că, în ultima perioadă, Judecătoria Turda dă pedeapsă cu executare pentru mărturie mincinoasă. La Cluj, pentru fals și uz de fals, procurorul din cazul Seplecan a cerut condamnarea cu suspendare a fostului președinte de Consiliu Județean, iar avocatul acestuia, Cătălin Bichescu, a cerut achitarea, invocând faptul că acesta nu a știut că folosește o diplomă falsă.

Sursă foto Judecătoria Turda: Ana-Maria-Catalina.blogspot.com

Seară de poezie la Teatrul „Aureliu Manea”

Teatrul „Aureliu Manea” din Turda ne invită mâine, 15 ianuarie, la o seară de poezie. De la orele 19:00 îl sărbătorim pe Mihai Eminescu, într-un spectacol inedit în care poeziile bardului se nasc, sună și răsună în toate formele de expresie artistică!

Primăria Municipiului Turda, Teatrul ,,Aureliu Manea” și Casa de Cultură a Municipiului Turda organizează, în data de 15 ianuarie, o serie de evenimente culturale cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la nașterea marelui poet național, marcând astfel și ”Ziua Culturii Naționale”.

În seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale și celebrării poetului Mihai Eminescu se înscrie și concertul coral pe versuri eminesciene „Lacul codrilor albastru”, susținut de corul „Armonia” al Casei de Cultură Turda.

Evenimentul va avea loc în data de 17 ianuarie, ora 18,00 în Sala Mare a Primăriei Turda. De asemenea tot în 15 ianuarie vor debuta de la ora 15:00, la Galeria de Artă, diverse ateliere de comunicare.

Sub titlul ”Eminescu al meu”, în cadrul acestora se va discuta despre importanța operei eminesciene și aportul lui Eminescu la dezvoltarea și unitatea culturii universale. Atelierele sunt coordonate de directoarea Casei de Cultură, Ana Sevan.

Cartierele Turzii

Turda este împărțită în mai multe cartiere, iar cele mai cunoscute sunt: Turda Veche (centrul vechi), Turda Nouă, Poiana, Oprișani (alcătuită din microraioanele Micro I, II, III și IV), Poștarât, Hărcana, Sfântu Ion și Petrilaca.

În cartierul Oprișani, denumirea de „microraion” este atribuită zonelor de blocuri construite începând din anul 1968 și până în prezent. Alte zone din Turda au încă denumiri asociate unor persoane ce au locuit în zona respectivă (în Micro 1, în locația fostei pizzerii Alegria, adică „La Bocoș”) sau unor instituții cunoscute: La LMV (Liceul „Mihai Viteazu”), Lângă Spital, La Biserică, La Materna etc.

Turda Nouă (în germană Neu-Thorda, în maghiară Újtorda) a fost cândva un sat în județul Cluj, înglobat acum în municipiul Turda, ca un cartier al acestuia (de la strada Avram Iancu spre Cluj-Napoca).

Puțină istorie

Numele Thorda apare pentru prima dată într-un document din anul 1075 semnat de regele maghiar Geza I, prin care atribuie mănăstirii călugărilor benedictini din Garamvölgy (Garamszentbenedek) în Slovacia (Gran-Esztergom, azi în Ungaria) încasările vămii târgului, ale vămii de la podul peste Arieș și ale vămii ocnelor de sare, din locul denumit Aranyas-Aureus (Szentmiklós), situat lângă râul Arieș.

În Evul mediu timpuriu au existat cel puțin trei sate pe teritoriul actual al Turzii: Szentmiklós, Egyházfalva și Udvarnoktelek („Moșia Curteanului”).  Dar data cea mai veche și sigură referitoare la locuitorii cetății Turda (populi castrenses) este anul 1219. În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și austrieci, ca specialiști în extragerea sării. Documentele acestor familii, păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241.

În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa (Saxodonia). Sânmiclăuș (Szentmiklós), sat cu o mică cetate care apăra podul peste râul Arieș, localizat in partea de sud-est a orașului actual, a fost menționat deja în anii 1202-1203, într-un act de hotărnicie emis de regele maghiar Emeric (Imre). Mănăstirea din Satul Bisericii (Egyházfalva), construită în anul 1204 (pe locul unde azi e Banca Comercială Română, Piața 1 Decembrie 1918 nr.29), a aparținut inițial unui ordin de cavalerie al cruciaților teutoni ioaniți, amintit în documentele vremii sub numele de “Cruciferi Santi Regis” (1177), “Magister Domus Cruciferorum de Thorda” (1276) și “Mile preceptor Domus Cruciferorum de Torda” (1295).

Începând din anul 1331 cruciații de la această mănăstire sunt înlocuiți cu călugări paulini. În jurul anului 1250 au fost colonizate multe familii de secui în satele situate la sud și la vest de Turda, acordându-li-se o serie de avantaje economice și administrative (Scaunul Secuiesc al Arieșului). În 1279 se înființează Comitatul Turda (unul din cele 7 comitate ardelene). Nobili maghiari își construiesc case în tot orașul. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea Turda va primi și o însemnată funcție administrativă și politică, ca loc de întrunire a adunărilor obștești din Transilvania, numite și Congregatii Generale (din secolul al XVI-lea redenumite Diete).

Parcuri devalizate

Câteva bănci din Parcul Teilor Turda, din zona Materna, lângă Liceul Liviu Rebreanu, au fost rupte săptămâna aceasta. Bucăți din ele au fost aruncate în fântâna arteziană.

O situație similară a fost identificată și în Parcul din zona Bocoș a cartierului Micro 3, cel denumit după grupul statuar Horea, Cloșca și Crișan. Și aici mobilierul urban a fost deteriorat.

Cum de această dată nu mai pot da vina pe bloggerul local, oficialii primăriei Turda anunță:

Reamintim cetățenilor că parcurile sunt supravegheate video și în cazul în care se va dovedi că a fost rea intenție, persoanele respective vor fi sancționate.

Facem din nou apel la responsabilitatea cetățenilor, să respecte și să protejeze bunurile publice.

Ce alte parcuri sunt în oraș? Aflat în centru chiar lângă primărie, Parcul Tineretului este un parc mare, iar locul este drept. Sunt locuri de joacă pentru copii: groapa de nisip, tobogane, hinte și alte amenajări pe care copii se pot cățăra. Puteți sa va plimbati printre copacii maiestuosi, pe marea alee centrala a parcului sau pe digul de pe malul raului Aries.

Este un parc in care se poate face jogging, puteti inchiria terenul de tenis de camp al asociatiei sportive Santei sau terenul de fotbal cu gazon artificial.
Pentru copii puteti inchiria buggy niste masinute simpatice cu pedale.
In parc functioneaza o terasa de unde puteti cumpara racoritoare. Daca va prinde ploia va puteti adaposti aici.

Daca observati cu atentie pasarile ce-și duc traiul in coroanele copacilor aveti sansa sa vedeti ciocanitoare si ghionoaie sure. Mai sunt două parcuri în partea dinspre ieșire spre Cluj Napoca, zona numită Turda Nouă: unul lângă biserica fortificată, (Biserica Reformată-Calvină de pe Strada Basarabiei Nr. 10) și al doilea lângă Biserica Romano-Catolică Franciscană (str. Avram Iancu nr.49).

Presa locală, între ambiții regionale și afacere de familie

Mi-a atras atenția anul trecut o știre privind apariția unui nou post de televiziune în județul Cluj – în special cel cu finanțare americană pe model ABC news, după cum am și dat-o pe post. La fel, și numele consilierului parlamentar Avram Gal, fost viceprimar al Câmpiei Turzii.

ABC News Transilvania se anunța ca un proiect media complex, având un componență un ziar online + print ce va fi difuzat în Transilvania, și o televiziune cu program la liber, ce va trebui prinsă în grilele tuturor operatorilor de televiziune din România. Ideea s-ar fi conturat încă din toamna 2016, după o întâlnire avută de Avram Gal cu Dan Shomon, fostul consilier de campanie al lui Barack Obama.

Ce s-a ales, concret, la un an de la lansarea proiectului? Există doar un site cu nume prea lung (pentru a fi indexat), respectiv abcnewstransilvania.ro, la care lucrează o echipă de 8 jurnaliști cărora li s-a atașat și o listă de 12 colaboratori externi, pentru a părea mai mulți. Subiectele abordate sunt diverse, iar acoperirea destul de vastă: 9 județe din Ardeal, Crișana și Maramureș. Din echipă fac parte atât soția cât și o nepoată sau altă rudă a inițiatorului, plus jurnaliști fără nume de familie, gen Vasile G.

M-am uitat puțin la știrile din domeniul cultural, unde am descoperit un titlu bizar: jurnalista Sanda Nicola îți va lansa cartea la Cluj-Napoca. De unde știe jurnalista de cartea mea? m-am întrebat înainte să-mi dau seama că ar fi vorba de o greșeală de scriere. Și celelalte știri m-au făcut să ridic din sprâncene: jurnaliștii recomandă Invitație la vals, un spectacol studențesc realizat de o echipă de amatori, care dansează pe textul total neinspirat dramatizat al unui roman interbelic cel puțin desuet. O altă recomandare culturală este… Untold. Așadar, cultură sau evenimente?

Știrile din politică prezintă, printre declarațiile șefei sale de partid, vizita de lucru a domnului Avram Gal, în Israel! Unul dintre subiecte – creșterea productivității în agricultură! Știre publicată exact așa, cu două semne de exclamare, ca și cum ar fi cine știe ce senzație. Cu toată ambiția de ziar regional, întreprinderea online a domnului Gal nu pare a depăși cu mult arealul Câmpiei Turzii (poate doar din avion). Potrivit acestui link, abcnewstransilvania are fabulosul trafic de 46 de vizualizări pe zi, și nici măcar atâți vizitatori unici: 6 citiri de-am făcut eu, frunzărind paginile sitului pentru a documenta acest articol.

Interesant este că așa modest cum e, proiectul online beneficiază de mai multe bannere de reclamă, probabil plătite. Măcar pentru asta merită felicitări! Cele mai bune știri din Transilvania, sau cele mai scumpe?

Blogger turdean, prins la dale

Zamfir Pop, un fost jurnalist local, auto-intitulat Zamfir de Turda sau Zamfir Turdeanu` pe numeroasele sale blogguri, este subiectul unor filmulețe care circulă pe facebook. Potrivit celor care l-au filmat, fostul jurnalist (trecut pe la Ziarul 21, Realitatea turdeană și Jurnalul de Arieș), despre care s-a scris că ar suferi de anumite afecțiuni psihice, ar fi furat două dale din Parcul central din Turda, în timp ce se plimba acolo cu cățelul.

În realitate, acesta pare a fi un personaj bonom, chiar dacă bizar, capabil încă de autoironie – singurele semne de derapaj fiind blogurile făcute inclusiv cățeilor săi: Ulise și Penelopa. Totuși, polițiștii locali (pe care fostul jurnalist i-a surprins în diverse ipostaze, postând fotografiile pe pagina sa de facebook), au alertat Poliția Județeană acuzându-l de distrugere. Zamfir Pop a postat și imaginile acestea pe wall-ul său, precizând că:

Mi s-a explicat că, în repetate randuri, am postat imagini cu poolitisti „în activitate” si … le-am afectat imaginea: unii puteau crede că… nu și-ar face datoria. Tot asa s-au suparat si cei ce vând țigari, nestingheriți de nimeni, în piață…

Întrebat de Catalina Bartolomucci „Dar cu dalele de pavaj ce ați avut?” 😂😂😂 Zamfir Pop a răspuns: „Bună întrebare! …. Dacă aveam flori de salcâm, nu dale, as fi fost acuzat ca … devastez copacii?!” Calin Szilagyi: Zamfir? Ăsta le lua să aibe subiect de critică 🙂

Sub hashtagul  #ResponsabilizareaCetățenilor, Primăria Turda a postat pe grupul de facebook Azi în Turda informația că:

Persoana care a furat dale de beton din Parcul Central a fost identificată! Aceste fapte reprobabile trebuie aspru sancționate şi reamintim cetățenilor că în majoritatea zonelor publice din Turda sunt montate camere de supraveghere video. Poliția Județeană va prelua ancheta în acest caz.

În presa locală și pe blogurile sale, Zamfir Pop a avut mereu o atitudine critică la adresa autorităților locale. Considerat un justițiar neînțeles, sau mai degrabă un  miștocar, un fotograf ce-și permitea să surprindă oamenii în cele mai caraghioase ipostaze pentru a se amuza apoi pe seama lor, bloggerul local are acum ocazia să simtă critica opiniei publice turdene pe propria piele. Din Parcul central se pare că au dispărut și dispar în continuare dale de la lucrările în curs, dar bizarul personaj este numai bun de scos țap ispășitor.

Vizită în weekend la Turda

Eminența Sa, Cardinalul Francesco Monterisi şi Rectorul Academiei Internaționale Mauriziana, Baronul Fabrizio Melchi, au vizitat zillele trecute Turda. Primarul Turzii, Cristian Matei, a anunțat vineri pe pagina sa de facebook că:

Astăzi am primit o vizită cu adevărat specială.

Eminența Sa, Cardinalul Francesco Monterisi şi Rectorul Academiei Internaționale Mauriziana, Baronul Fabrizio Melchi, au fost prezenți în oraşul nostru.

Este pentru prima dată când la Turda soseşte un înalt demnitar al Bisericii Catolice.

Pentru prima dată în mandatul domniei sale, probabil. Cu siguranță în trecut Turda a mai fost vizitată de înalți demnitari catolici, iar iezuiții (cel mai important ordin catolic) au trecut și ei prin oraș, mai ales că au deschis primele școli din Cluj.

Cu prilejul aceleiași vizite, primarul din Turda a participat duminică la deschiderea Academiei Internaționale Mauriziana în România şi la investirea Pro Rectorului Academiei Cavaler Camillo Torta şi a Consiliului Academic. Academia Mauriziana funcționează în cadrul Fundației Mauriziana din Pescocostanzo (Provincia LˈAquila), care se bucură până astăzi de înalta protecție a Președinției Republicii Italiene și a Sfântului Scaun.

Despre acest eveniment au oferit detalii, la Episcopia Greco-Catolică de pe strada Moților, arhipreotul emerit al Bazilicii Papale San Paolo Fuori le Mura din Roma și episcopul eparhial de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu. Cu această ocazie, cardinalul Francesco Monterisi s-a rugat și la căpătâiul Doinei Cornea.

Trupul neînsuflețit al doamnei Cornea a fost depus duminică după-amiază în aula Aula „Cardinal Iuliu Hossu” din Catedrala greco-catolică în construcție din Piața Cipariu, dedicată Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea. Academia Internațională Mauriziana este o asociație cu caracter cultural, care se ocupă cu cercetarea istorică, religioasă și cu recuperarea și punerea în valoare a tradițiilor cavalerești și militare.

 

Turism pe sare, fără Zoo

Dacă vrei turiști într-un oraș trebuie să ai unde să-i plimbi. Salina este un obiectiv performant, dar este păcat că turiștii vin aici doar să tranziteze Turda, în loc să fie dirijați și spre alte obiective care existau în oraș. Atâta doar că singura grădină zoologică din județ este închisă de mai bine de șapte ani. Inaugurată încă din 1953, aceasta a funcționat până în 2008, când cel mai atractiv obiectiv al orașului s-a închis „temporar” pentru a intra în modernizare.

„Proiectul, pentru care s-a obținut o finanțare guvernamentală, era unul unic în România și urma să fie totodată unul dintre cele mai atractive obiective de acest gen din Europa. Între timp companiile care au câștigat licitația de reconstrucție a grădinii zoologică din Turda, au intrat în insolvență, iar ulterior în faliment.  De aproape cinci ani Primăria Turda se judecă în instanțe cu reprezentanții societăților obligate contractual să finalizeze lucrările.

Societatea Benzot Har, care a câștigat inițial licitația de reconstrucție a grădinii zoologice din Turda, a dat faliment. O altă companie, Romabelt, asociată cu cea amintită anterior, era obligată contractual să preia lucrările începute, dar, din 2013 se judecă cu primăria Turda pentru lipsa din gestiune a unor materiale, pe care Zoo Turda și primăria le-au solicitat celor două societăți în momentul sistării lucrărilor.

Astfel, singura grădină zoologică în care urma să fie amenajată o savană, în care antilope, zebre, sau girafe urmau să coabiteze laolaltă, exact ca în habitatul lor natural, există doar pe hârtie, iar turiștii atrași de astfel de obiective sunt nevoiți să-și îndrepte atenția către grădinile zoologice din Oradea sau Târgu Mureș. Conform proiectului aprobat spre finanțare printr-o hotărâre de guvern care datează încă din 2007, grădina zoologică din Turda ar fi trebuit să fie reamenajată ca nouă.

Aceasta a fost extinsă, atâta vreme cât s-au efectuat lucrări, de la 3 hectare, la 5, 3 hectare, cu posibilități de extindere în continuare. Mate Csaba, directorul Zoo Turda, declară că „nu am abandonat această idee, ba chiar s-a semnat prelungirea contractului de finanțare cu Ministerul Mediului, doar că este un proces lung. În plus, acum trebuie actualizate niște studii. Mai apoi, când se va finaliza procesul dintre Primărie și societatea constructoare vom merge mai departe și sper ca într-o zi să și finalizăm ceea ce am început”.

Investiția, în valoare de aproximativ 9 milioane de lei, și-ar fi meritat banii cheltuiți. La finalul lucrărilor, oricând se va întâmpla acest lucru, Zoo Turda va reprezenta un proiect unic în România, dar și unul dintre cele mai atractive obiective din această parte a Europei. După cum explică Mate Csaba:

Animalele pe care vrem să le aducem și proiectul așa cum l-am gândit este ceva ce nu se mai găsește în România. Vrem să amenajăm o mini savană în care să ținem laolaltă girafe, antilope, struți, zebre. Vom avea și rinoceri, dar asta este doar o parte a colecției de animale pe care vrem să o aducem la Turda. Cealaltă parte a colecției va fi din speciile autohtone, tot ce ține de speciile autohtone. O să avem o casă exotică unde oamenii vor admira diverse specii de păsări, maimuțe mici etc, și o să mai avem și un acvariu.

Directorul Zoo Turda nu a ignorant nici scopul educațional pe care îl reprezintă o grădină zoologică: „în fapt o grădină zoo are ca și scop declarat conservarea și educația. Dacă vrem să facem pentru zona noastră educație, nu o să ne apucăm să le vorbim copiilor cum să salvăm specii în Sahara. Ne interesează în primul rând să cunoască fauna locală și de aceea aducem animale din speciile autohtone, despre care oamenii să afle cât mai multe lucruri. Spre exemplu, elevii trebuie să știe ce mănâncă, sau cum se comportă animalele pe care le pot întâlni într-o excursie. Noi am inclus și partea educațională în proiectul noii grădini zoologice din Turda”.

Citiți restul articolului aici. Foto: Dan Bodea, TransilvaniaReporter.ro