Cine este cămătarul-interlop din Turda?

Cu toate majorările salariale, se pare că viața pe datorie este încă de actualitate în România, chiar și la Cluj – unul din motoarele economice ale țării, după București și Timișoara. Un bărbat din Turda a fost săltat în urmă cu două zile de către polițiști, iar magistrații Judecătoriei Turda au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Angel Baciu are 47 de ani și era cunoscut în cartierele Micro din oraș, scrie Ziar de Cluj, citând surse IPJ. În urmă cu cinci ani DIICOT destructura la Turda o rețea de cămătari care-i amenința inclusiv pe angajații bazei aeriene de la Luna. Iată mai jos comunicatul oficial:

La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul de Investigații Criminale au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 47 de ani, din Turda, bănuit de comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă.

De la locuința acestuia, au fost ridicate agende cu însemnări, bani, obiecte anume confecționate pentru lovire și un cartuș de pistol mitralieră, bunuri care consolidează probatoriul în cauză. Conform investigațiilor efectuate, în luna iunie 2017, cel în cauză ar fi împrumutat 600 de lei persoanei vătămate și i-ar fi aplicat o dobândă de 50% lunar. Persoana vătămată i-ar fi returnat, până în prezent, 5400 de lei.

De asemenea, în cursul lunii decembrie 2018, cel în cauză ar fi amenințat cu acte de violență aceeași persoană, pentru faptul că aceasta nu i-ar fi returnat banii împrumutați. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 40%.

Potrivit IPJ Cluj, la percheziția domiciliară s-au găsit mai multe sume de bani și muniție pentru mitraliere. Ancheta a început de la un denunț depus de o persoană șantajată de către Angel Baciu. Cămătarul avea o agendă în care își nota numele persoanelor pe care le împrumuta și dobânzile pe care le aplica acestora.

Potrivit anchetatorilor, Angel Baciu împrumuta persoane cu o situație financiară proastă și le aplica acestora dobânzi lunare de 50%, iar în momentul în care cei împrumutați încercau să își lichideze datoria, Baciu le adăuga sume suplimentare. Pentru ca să se asigure că primește banii de pe dobânzi, Angel își amenința „clienții” cu bătaia.

Unul dintre clienții acestuia, cel care a depus și plângerea penală împotriva lui Angel, le-a declarat anchetatorilor că a luat de la cămătar, în 2017, suma de 600 de lei. Până la arestarea cămătarului Anghel, persoana vătămată i-a dat acestuia peste 5000 de lei. Periodic, Angel îl contacta pentru a-i spune că mai are să îi returneze bani și că „o să aibă probleme” dacă nu o va face. Tot la domiciliul cămătarului din Turda, polițiștii au găsit mai multe obiecte confecționate pentru acte de violență.

Intransigență la Judecătoria Turda

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privind un bărbat din comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj.

La data de 17 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 45 de ani, din Ceanu Mare – Cluj, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Turda au emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Bărbatul a fost condus şi predat Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei. Nu este pentru prima dată că, în ultima perioadă, Judecătoria Turda dă pedeapsă cu executare pentru mărturie mincinoasă. La Cluj, pentru fals și uz de fals, procurorul din cazul Seplecan a cerut condamnarea cu suspendare a fostului președinte de Consiliu Județean, iar avocatul acestuia, Cătălin Bichescu, a cerut achitarea, invocând faptul că acesta nu a știut că folosește o diplomă falsă.

Sursă foto Judecătoria Turda: Ana-Maria-Catalina.blogspot.com

Seară de poezie la Teatrul „Aureliu Manea”

Teatrul „Aureliu Manea” din Turda ne invită mâine, 15 ianuarie, la o seară de poezie. De la orele 19:00 îl sărbătorim pe Mihai Eminescu, într-un spectacol inedit în care poeziile bardului se nasc, sună și răsună în toate formele de expresie artistică!

Primăria Municipiului Turda, Teatrul ,,Aureliu Manea” și Casa de Cultură a Municipiului Turda organizează, în data de 15 ianuarie, o serie de evenimente culturale cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la nașterea marelui poet național, marcând astfel și ”Ziua Culturii Naționale”.

În seria manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale și celebrării poetului Mihai Eminescu se înscrie și concertul coral pe versuri eminesciene „Lacul codrilor albastru”, susținut de corul „Armonia” al Casei de Cultură Turda.

Evenimentul va avea loc în data de 17 ianuarie, ora 18,00 în Sala Mare a Primăriei Turda. De asemenea tot în 15 ianuarie vor debuta de la ora 15:00, la Galeria de Artă, diverse ateliere de comunicare.

Sub titlul ”Eminescu al meu”, în cadrul acestora se va discuta despre importanța operei eminesciene și aportul lui Eminescu la dezvoltarea și unitatea culturii universale. Atelierele sunt coordonate de directoarea Casei de Cultură, Ana Sevan.

Cartierele Turzii

Turda este împărțită în mai multe cartiere, iar cele mai cunoscute sunt: Turda Veche (centrul vechi), Turda Nouă, Poiana, Oprișani (alcătuită din microraioanele Micro I, II, III și IV), Poștarât, Hărcana, Sfântu Ion și Petrilaca.

În cartierul Oprișani, denumirea de „microraion” este atribuită zonelor de blocuri construite începând din anul 1968 și până în prezent. Alte zone din Turda au încă denumiri asociate unor persoane ce au locuit în zona respectivă (în Micro 1, în locația fostei pizzerii Alegria, adică „La Bocoș”) sau unor instituții cunoscute: La LMV (Liceul „Mihai Viteazu”), Lângă Spital, La Biserică, La Materna etc.

Turda Nouă (în germană Neu-Thorda, în maghiară Újtorda) a fost cândva un sat în județul Cluj, înglobat acum în municipiul Turda, ca un cartier al acestuia (de la strada Avram Iancu spre Cluj-Napoca).

Puțină istorie

Numele Thorda apare pentru prima dată într-un document din anul 1075 semnat de regele maghiar Geza I, prin care atribuie mănăstirii călugărilor benedictini din Garamvölgy (Garamszentbenedek) în Slovacia (Gran-Esztergom, azi în Ungaria) încasările vămii târgului, ale vămii de la podul peste Arieș și ale vămii ocnelor de sare, din locul denumit Aranyas-Aureus (Szentmiklós), situat lângă râul Arieș.

În Evul mediu timpuriu au existat cel puțin trei sate pe teritoriul actual al Turzii: Szentmiklós, Egyházfalva și Udvarnoktelek („Moșia Curteanului”).  Dar data cea mai veche și sigură referitoare la locuitorii cetății Turda (populi castrenses) este anul 1219. În secolul al XII-lea au fost aduși la Turda minieri germani și austrieci, ca specialiști în extragerea sării. Documentele acestor familii, păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241.

În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa (Saxodonia). Sânmiclăuș (Szentmiklós), sat cu o mică cetate care apăra podul peste râul Arieș, localizat in partea de sud-est a orașului actual, a fost menționat deja în anii 1202-1203, într-un act de hotărnicie emis de regele maghiar Emeric (Imre). Mănăstirea din Satul Bisericii (Egyházfalva), construită în anul 1204 (pe locul unde azi e Banca Comercială Română, Piața 1 Decembrie 1918 nr.29), a aparținut inițial unui ordin de cavalerie al cruciaților teutoni ioaniți, amintit în documentele vremii sub numele de “Cruciferi Santi Regis” (1177), “Magister Domus Cruciferorum de Thorda” (1276) și “Mile preceptor Domus Cruciferorum de Torda” (1295).

Începând din anul 1331 cruciații de la această mănăstire sunt înlocuiți cu călugări paulini. În jurul anului 1250 au fost colonizate multe familii de secui în satele situate la sud și la vest de Turda, acordându-li-se o serie de avantaje economice și administrative (Scaunul Secuiesc al Arieșului). În 1279 se înființează Comitatul Turda (unul din cele 7 comitate ardelene). Nobili maghiari își construiesc case în tot orașul. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea Turda va primi și o însemnată funcție administrativă și politică, ca loc de întrunire a adunărilor obștești din Transilvania, numite și Congregatii Generale (din secolul al XVI-lea redenumite Diete).